De citit / Mortua Est, scrisă de Teodor Hossu-Longin

Romanul Mortua Est este un labirint al drumului de la comunism la capitalism, cu un final tragic, cum de altfel au fost multe situații în cei aproape 30 de ani de așa-zisă democrație. E un drum întortocheat prin anii grei, privați de libertate, la momentul 1990 al Pieții Universității, când, cu toții, credeam că va veni o lume cu totul și cu totul altfel. Apoi, trecerea granițelor, visul frumos al Occidentului, munca, banii, distracția și viața frumoasă.

Reîntoarcerea acasă cu aceleași metehne autohtone. Toți am vrut și am avut, în mare parte, libertate și există, grație autorului, o simetrie zguduitoare cu generația născută 1970-1980. Greutățile au fost parcă de neoprit și am crezut totuși că va veni acea luminiță de la capătul tunelului, cum încerca să fie plastic un fost premier. Pentru unii a venit un tren care i-a izbit din plin, cum este cazul personajului principal din acest volum semnat Teodor Hossu-Longin.

Sigur că alții, poate, au avut noroc, însă cert este că Mircea a sfârșit într-un spital, cu toate visele împrăștiate precum niște cioburi. Ceea ce este, până la urmă, povestea unei noi generații de sacrificiu. Câte vor mai urma, e doar o întrebare care ne înfige un cuțit în spate când terminăm de citit această carte.

About the Author

Daniel-Andrei Nazare

Daniel Nazare este realizator si co-realizator de emisiuni la Radio Sport Total FM, singurul post de acest gen din România. Este senior-editor la revista 100 % Sport, editor-coordonator la www.ilfovsport.ro si blogger www.adevarul.ro. Are o vechime de peste 20 de ani în presă românească, debutul petrecandu-se la ziarul Ziua in octombrie 1996. Apoi a trecut la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, Prosport (şef departament Fotbal Intern), Adevarul (Şef secţie Sport şi, ulterior, Director Editorial Divizia WEB), Cancan (redactor-şef adjunct) si Click.ro (redactor-şef). A fost invitat permanent, de-a lungul timpului, la posturile GSP TV, TV Sport, Telesport, Sport.ro si Digi Sport (emisiunea Digi Sport Special). A colaborat cu publicaţia spaniolă AS şi a comentat meciuri din campionatul Spaniei în perioada 2006-2008 la Boom Sport One. Daniel Nazare este E-Tutore - Specializare pedagogică pentru formatori în învăţământul de la distanţă, diplomă obţinută în 2012 la Madeira (Portugalia). Din decembrie 2017 este posesor al Licentei C UEFA pentru antrenori de fotbal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *