Răzvan Burleanu e reales, înainte de congres!

Domnul doctor în științe politice, tânărul și fostul băiat bun împotriva sistemului, se pregătește să fie reales. Bineînțeles, să nu ne facem că nu observăm, nu are contracandidat. Mai ales după ce a împărțit electorilor, strategic, de la baloane de joc pînă la terenuri sintetice, de la fripturi rumenite pînă la nopți moca de cazare, de la bilete de meci pînă la posturi de observator fără concurs pentru șefii de AJF, cum să rateze un nou mandat? 
Este imposibil, vă asigur. Din promisiunile de dinaintea momentului 2014 s-a ales praful, dar cine are memorie rămîne cu ea și o folosește. Va reamintesc că domnul Burleanu a garantat că vor fi doar două mandate de președinte, s-a ajuns la trei, nu va lua prime de calificări, a dat de 700.000 de euro la grămadă, oricine poate candida împotriva lui pentru a fi transparență. Spre exemplu, Chivu, Lupescu și Mircea Lucescu nu s-ar încadra în noul statut de a candida, imaginar, la viitoarele alegeri.
Practic sistemul este cel moștenit de la Mircea Sandu. Se practică aceleași apucături, aceleași metehne, iar calitatea membrilor din Adunarea Generală este aceeași ca și în vechiul mandat: să mănânce și să bea bine, să fie mațul gros, mai puțin importantă este dezvoltarea fotbalului românesc. Modelul UEFA si FIFA a fost aplicat: pomeni pentru electori ca ei să ne asigure votul. Vedem acum cum s-au acordat o multitudine de turnee finale, cum unii s-au crezut eterni la conducerea acestor foruri doar prin simplu motiv că au oferit ceva în schimb. Domnul Burleanu se visează nemuritor la Casa Fotbalului și asta nu e bine.
Așa că nu va așteptați la mari surprize, atît timp cât calitatea oamenilor de fotbal nu s-a schimbat deloc în ultimii ani. E nevoie de o schimbare de mentalitate, de alte principii și de o altă abordare. Iar lucrul ăsta nu se face de pe azi pe mîine, se face în timp cu oameni onești și competenți. Ceea ce nu este cazul deocamdată. De unde și vorba: la vremuri noi, tot noi!

About the Author

Daniel-Andrei Nazare

Daniel Nazare este realizator si co-realizator de emisiuni la Radio Sport Total FM, singurul post de acest gen din România. Este senior-editor la revista 100 % Sport, editor-coordonator la www.ilfovsport.ro si blogger www.adevarul.ro. Are o vechime de peste 20 de ani în presă românească, debutul petrecandu-se la ziarul Ziua in octombrie 1996. Apoi a trecut la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, Prosport (şef departament Fotbal Intern), Adevarul (Şef secţie Sport şi, ulterior, Director Editorial Divizia WEB), Cancan (redactor-şef adjunct) si Click.ro (redactor-şef). A fost invitat permanent, de-a lungul timpului, la posturile GSP TV, TV Sport, Telesport, Sport.ro si Digi Sport (emisiunea Digi Sport Special). A colaborat cu publicaţia spaniolă AS şi a comentat meciuri din campionatul Spaniei în perioada 2006-2008 la Boom Sport One. Daniel Nazare este E-Tutore - Specializare pedagogică pentru formatori în învăţământul de la distanţă, diplomă obţinută în 2012 la Madeira (Portugalia). Din decembrie 2017 este posesor al Licentei C UEFA pentru antrenori de fotbal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *